Casa Albă, complex militar. Bază de drone pe acoperiș

Casa Albă, complex militar. Bază de drone pe acoperiș

Casa Albă, complex militar. Bază de drone pe acoperiș

Data publicării:
Casa Albă
Casa Albă. foto Profimedia

Marea sală de bal pe care preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, o construieşte la Casa Albă va include o bază pentru drone pe acoperiş, a explicat miercuri liderul republican, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Construiesc sala de bal. Este un complex militar. Acoperişul este o bază pentru drone. Este o poziţie militară puternică pentru oamenii noştri”, a declarat presei preşedintele Trump înainte de a urca într-un avion cu destinaţia Connecticut, unde urma să participe la un eveniment.

Sala, cu o capacitate de aproximativ o mie de persoane, va avea de asemenea şase etaje subterane destinate unui spital militar şi unor centre de cercetare.

Clădirea, în stil neoclasic şi cu dimensiuni semnificativ mai mari decât cele ale reşedinţei prezidenţiale, va fi amplasată pe locul ocupat de Aripa de Est a Casei Albe, a cărei demolare a fost ordonată de preşedinte anul trecut, ceea ce a stârnit critici din partea grupurilor de apărare a patrimoniului istoric.

Costul lucrărilor a generat, de asemenea, controverse, deoarece proiectul a fost anunţat cu un buget iniţial de 200 de milioane de dolari, care deja s-a dublat, ajungând la 400 de milioane.

Deşi Donald Trump susţine că proiectul va fi finanţat cu bani proprii şi cu contribuţii din partea unor donatori privaţi, iar contribuabilii americani nu vor suporta niciun cost, republicanii din Congres doresc să aprobe o sumă de un miliard de dolari pentru a asigura securitatea complexului.

Republicanul Donald Trump, fost magnat imobiliar, şi-a propus să îşi lase amprenta asupra capitalei Washington şi a iniţiat mai multe proiecte, printre care construirea unui mare arc de triumf pentru a marca 250 de ani de independenţă a Statelor Unite. 

Editor : M.C

  • Etichete:
  • drone
  • casa alba
  • statele unite
  • donald trump
  • complex militar
  • sala de bal

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top Citite
1
Explicațiile unui jurat Eurovision din R. Moldova pentru votul acordat Alexandrei. Pavel...
2
Kelemen Hunor, după negocierile eșuate de la Cotroceni: Cei care au dat jos Guvernul...
3
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline...
4
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian...
5
Putin a anulat conferinţa de presă și a plecat din China. Ce l-a nemulțumit pe liderul de...

Înapoi la pagina principală